Inflamația este modul prin care organismul luptă cu infecțiile și, în mod normal, ajută la vindecare. Dar atunci când devine prea puternică, aceasta poate afecta țesuturile sănătoase și poate complica evoluția bolii. În cazuri grave, duce la sepsis, o stare periculoasă în care reacția exagerată a organismului afectează circulația sângelui, iar organele nu mai primesc suficient oxigen și pot ceda.
Particulele care amplifică inflamația
Particulele despre care vorbește studiul citat de ScienceAlert poartă numele de vezicule extracelulare bacteriene și sunt structuri microscopice, asemănătoare unor mici „bule”. Bacteriile le eliberează în mod natural, dar în cantități mult mai mari atunci când sunt expuse la anumite antibiotice.
Aceste particule transportă proteine, toxine și alte substanțe și influențează modul în care reacționează sistemul imunitar, având efecte puternice asupra organismului.
Atunci când ajung în sânge, aceste vezicule pot activa celulele care căptușesc vasele de sânge și pot declanșa o reacție imunitară mai puternică decât este necesar. În loc să ajute la vindecare, această reacție poate accentua inflamația și poate complica evoluția infecției.
Cum influențează antibioticele acest proces
Antibioticele acționează în moduri diferite. Unele atacă peretele bacteriilor, slăbindu-l până când acestea se rup și mor. Altele blochează procesele interne ale bacteriilor, cum ar fi producerea proteinelor sau replicarea ADN-ului. În același timp însă, ele supun bacteriile unui stres puternic.
Studiul arată că acest stres determină bacteriile să elibereze mai multe vezicule extracelulare, încărcate cu substanțe care amplifică inflamația.
Pentru a analiza acest efect, cercetătorii au expus bacteria E. coli la mai multe tipuri de antibiotice și au măsurat cantitatea de vezicule produsă.
Diferențele apar în reacția bacteriilor la antibiotice
Rezultatele au arătat că nu toate antibioticele au același efect. Cele care afectează peretele bacterian — inclusiv o clasă larg utilizată, numită beta-lactamine — au determinat o creștere semnificativă a numărului de vezicule eliberate. Aici intră, de exemplu, antibiotice cunoscute precum penicilinele, cefalosporinele sau carbapenemele.
În schimb, antibioticele care acționează asupra proteinelor sau ADN-ului bacterian au avut un efect mult mai redus asupra acestui proces.
Diferența observată în efectul antibioticelor sugerează că modul în care sunt distruse bacteriile influențează și modul în care reacționează înainte de a muri. Ca răspuns la deteriorare, atunci când structura lor este afectată, ele pot elibera mai multe astfel de particule.
Pot schimba efectul tratamentului
Cercetarea nu arată că antibioticele agravează infecțiile și nu pune sub semnul întrebării utilizarea lor. Ele rămân esențiale în medicină.
În schimb, sugerează că tipul de antibiotic poate influența nu doar eficiența tratamentului, ci și reacția organismului, în special nivelul de inflamație.
Acest lucru ar putea fi relevant mai ales în cazurile severe, unde controlul inflamației este esențial.
În același timp, studiul arată că bacteriile nu sunt doar ținte pasive ale tratamentului. „Ele reacționează activ la antibiotice”, a explicat Panteha Torabian, doctorandă în inginerie biomedicală și chimică la Institutul de Tehnologie din Rochester (Rochester Institute of Technology), iar aceste reacții „pot influența nivelul inflamației din organism”.
Cercetătorii spun că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege cum se traduc aceste mecanisme în cazul pacienților.