„Evitați deplasările în timpul furtunilor și nu vă adăpostiți sub copaci”. Salvatorii, avertizare pentru cetățeni în contextul Codului Galben

Salvatorii avertizează populația să respecte măsurile de siguranță, în contextul Codului Galben de instabilitate atmosferică emis pentru data de 20 aprilie. Potrivit specialiștilor, în intervalul orelor 15:00 – 21:00 sunt prognozate descărcări electrice, ploi de scurtă durată, iar izolat averse puternice de până la 15–25 l/m², însoțite de grindină și rafale de vânt de până la 15–20 m/s.