
Coincidență?! Abia după patru zile, perioadă în care s-au înregistrat cele mai multe călătorii prin țară cu autovehicule, fie de rută, fie personale, cel mai consumat tip de carburant se ieftinește considerabil.
Amintim că pentru perioada 18-21 aprilie inclusiv, un litru de motorină standard a fost setat să coste 31.13 lei, cu o reducere de doar 29 de bani comparativ cu ziua de vineri, 17 aprilie. Iar astăzi aflăm că pentru miercuri, 22 aprilie, e calculată și setată o reducere de practic patru ori mai mare!…
În aceste condiții, costul unui litru de motorină revine la sub 30 de lei. Scade în paralel și prețul la benzina 95, apropiindu-se de 29 de lei.

Amintim cititorilor că prețul motorinei și benzinei se modifică zilnic, în afară de zilele de odihnă și cele de sărbătoare. Aici pe blog publicăm articole despre tarife doar dacă sunt anunțate reduceri sau scumpiri cu cel puțin 10-15 bani. Modificările de preț cu cel mult 10 bani le afișăm zilnic doar pe canalul de Telegram.
De asemenea, amintim că Platforma eCarburanţi permite identificarea staţiilor care comercializează cea mai ieftină benzină, motorină şi GPL din ţară (inclusiv afișând dacă există în stoc), deci se pot găsi carburanți la preţuri mai reduse decât cele plafon! Platforma există şi sub formă de aplicaţie mobilă!
Jucătorii de pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova, care au reţele de staţii de alimentare, nu au voie să afişeze din septembrie 2021, la panouri, preţuri mai mari decât cele plafon stabilite de ANRE pentru principalele tipuri. Însă, după posibilitate şi dorinţă, pot vinde carburanții fie la acelaşi preţ (cel maximal calculat de ANRE), fie la unul mai mic.
Iată cum se formează preţurile la nivel internaţional:
Influența cotațiilor Brent și Platts asupra prețurilor la carburanți în Republica Moldova
Articolul Curios! Motorina se ieftinește mai semnificativ exact după zilele cu cel mai mare trafic național din Moldova apare prima dată în Autoblog.md.
