
De Paștele Blajinilor, cantitatea de deșeuri a fost mai mică decât de obicei. Luni, 20 aprilie, s-a înregistrat o scădere de aproximativ 70-80 de tone față de o zi obișnuită, potrivit întreprinderii municipale Regia „Autosalubritate”. În mod normal, în Chișinău sunt colectate zilnic între 700 și 800 de tone de deșeuri.
În schimb, duminică, 19 aprilie, nivelul s-a menținut în limite obișnuite, iar pe 18 aprilie s-a înregistrat un ușor vârf, de circa 850 de tone. În zilele de 16-17 aprilie, cantitățile au rămas, de asemenea, în parametri normali. Chiar și în aceste condiții, structura deșeurilor nu s-a schimbat: cele alimentare predomină, urmate de deșeurile reciclabile și cele vegetale.
„Problema apare însă la modul de depozitare. O parte dintre deșeurile vegetale continuă să fie aruncate în containerele pentru deșeuri mixte, ceea ce îngreunează colectarea și sortarea și contravine regulilor stabilite.
Un volum important de deșeuri a fost gestionat și la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, unde, în contextul zilelor de pomenire, au fost instalate 30 de containere de tip european, cu o capacitate de 1,1 m3 fiecare. Echipele operatorului municipal au intervenit zilnic pentru evacuare. Astfel, pe 19 și 20 aprilie au fost colectate câte aproximativ 66 m3 de deșeuri, iar în restul zilelor volumul s-a menținut la circa 33 m3 zilnic, menținând zona funcțională în condiții de flux mare de vizitatori”, se arată în comunicatul emis de Primăria municipiului Chișinău.
Totodată, autoritățile precizează că, în zilele următoare, este posibilă o ușoară creștere a volumului de deșeuri.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În context, locuitorii și oaspeții Capitalei sunt îndemnați să evite risipa și să respecte regulile de sortare, pentru a menține orașul curat și pentru a eficientiza procesul de gestionare a deșeurilor.
Articolul Scădere a volumului de deșeuri în Chișinău de Paștele Blajinilor: Cât s-a înregistrat? apare prima dată în Realitatea.md.