
Republica Moldova ar putea trece direct din starea de urgență în stare de alertă în sectorul energetic, potrivit unor proiecte incluse pe agenda ședinței Guvernului de miercuri, 22 aprilie.
Executivul urmează să propună Parlamentului încetarea stării de urgență începând cu 25 aprilie, după ce autoritățile au constatat „lipsa necesității menținerii unui răspuns amplificat în situația de criză existentă”, transmite Bani.md.
În locul acesteia, Guvernul vrea să instituie stare de alertă pentru 60 de zile, un regim mai flexibil, dar care păstrează instrumente de control și intervenție rapidă. Potrivit documentelor, starea de alertă vine cu un set clar de măsuri.
Ministerul Energiei va coordona întregul proces și va prezenta rapoarte zilnice despre situația din sector, în timp ce instituțiile publice și companiile vor fi obligate să furnizeze date pentru monitorizare.
Pe piața carburanților, autoritățile introduc praguri stricte: exporturile din Portul Giurgiulești vor fi permise doar dacă stocurile depășesc 2 500 de tone de benzină și 25 000 de tone de motorină. În plus, vânzarea motorinei în recipiente va fi limitată în continuare la maximum 20 de litri per persoană.
Operatorii petrolieri vor trebui să prezinte planuri de import pentru următoarele 30 de zile, actualizate săptămânal, iar autoritățile vor monitoriza permanent stocurile și fluxurile de aprovizionare.
În sectorul electroenergetic, sunt prevăzute măsuri pentru protejarea consumului intern. Exporturile de energie electrică pot fi limitate în intervalele de vârf, în special între 17:00 și 21:00, iar producătorii vor fi obligați să vândă prioritar energia pe piața internă.
Totodată, autoritățile pot impune măsuri de economisire: reducerea iluminatului în clădiri cu cel puțin 30%, limitarea consumului în orele aglomerate și reorganizarea activităților industriale mari consumatoare de energie.
Guvernul explică în nota informativă că această tranziție este „o măsură necesară și proporțională”, care permite menținerea controlului asupra situației fără aplicarea restricțiilor dure din perioada stării de urgență.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Guvernul schimbă strategia: trece de la starea de urgență la cea de alertă, dar păstrează restricțiile în energetică apare prima dată în Realitatea.md.