BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată celor 100 de ani de învățământ superior românesc în Basarabia

Banca Națională a Moldovei (BNM) a pus în circulație, astăzi, 21 aprilie 2026, moneda comemorativă „100 de ani de învățământ românesc superior în Basarabia”, din seria „Evenimente istorice”.

Moneda are valoarea nominală de 50 de lei și este confecționată din argint. Aceasta are o greutate de 22,0 grame, un diametru de 35 mm, formă rotundă și margine zimțată. Tirajul este de 700 de exemplare.

Aversul redă stema Republicii Moldova, anul de emisiune „2026” și inscripția „Republica Moldova” dispusă în arc de cerc. Tot aici se regăsesc marcajele „Ag 999”, valoarea nominală „50 LEI” și greutatea „22,0 g”, înscrise în exergă.

Reversul prezintă imaginea clădirii primei instituții de învățământ superior românesc, inscripția stilizată „100 de Ani” și textul „Învățământ Românesc Superior în Basarabia”, dispus în arc de cerc. Designul reversului este semnat de Mihaela Socolovschi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/E5ujeET0Bow?t=4″ muted=”false”]

Articolul BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată celor 100 de ani de învățământ superior românesc în Basarabia apare prima dată în Realitatea.md.