Direcțiile regionale Nord ale Poliției de Frontieră și Carabinierilor au semnat Planul de Cooperare pentru 2026

În cadrul unei ședințe comune, conducerea Direcției regionale Nord a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri a semnat Planul de Cooperare pentru anul 2026. Scopul acestui plan este consolidarea securității la frontiera de stat.

Obiectivele esențiale ale parteneriatului includ asigurarea în comun a securității cetățenilor și protejarea obiectivelor strategice din zona de frontieră, intervenții operative pentru gestionarea situațiilor cu impact major asupra siguranței naționale, acțiuni coordonate pentru menținerea și restabilirea ordinii publice în regiunea de frontieră, precum și reacția promptă și eficientă în situații de criză pentru prevenirea și contracararea amenințărilor.

Prin acest demers comun, cele două instituții își reafirmă angajamentul de a acționa unitar și eficient în beneficiul cetățenilor și al securității statului.