
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat sprijinul acordat de Uniunea Europeană pentru Ucraina, subliniind importanța unității europene în contextul securității regionale.
Șefa statului a apreciat aprobarea unui împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, precum și adoptarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusia.
„Astăzi, Uniunea Europeană demonstrează încă o dată că unitatea înseamnă putere”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit președintei, intensificarea sprijinului pentru Ucraina și creșterea presiunii asupra agresorului reprezintă soluția pentru consolidarea securității pe continent. În opinia sa, aceste măsuri contribuie la construirea unei Europe mai sigure și mai stabile.
Precizăm că, joi, 23 aprilie curent, Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Uniunii Europene a aprobat acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce Ungaria și-a retras veto-ul.
După aprobarea la nivel de ambasadori, decizia urmează să fie adoptată formal de Consiliul Uniunii Europene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Maia Sandu salută sprijinul UE pentru Ucraina: „Unitatea este puterea Europei” apare prima dată în Realitatea.md.