
Directorul Termoelectrica, Iurie Razlovan, susține că, în prezent, nu există temei pentru majorarea tarifului la energia termică, în pofida fluctuațiilor recente ale prețului la gaz, generate de conflictul din Iran.
Potrivit acestuia, combustibilul reprezintă circa 75% din structura tarifului, astfel că orice creștere a prețului la gaz are un impact direct asupra costurilor de producere a energiei termice. Cu toate acestea, ajustarea tarifelor nu se face automat, transmite Bani.md.
„Conform regulamentului, dacă devierea este de plus minus 3%, suntem obligați să mergem la ANRE cu cererea de ajustare a tarifului. La moment, chiar dacă au fost unele fluctuații, ne încadrăm în limitele admise”, a declarat Razlovan.
Șeful Termoelectrica a precizat că eventualele abateri actuale vor fi incluse în următoarea ajustare tarifară, care, de regulă, se face anual sau, dacă situația o impune, mai frecvent.
„Dacă va fi un salt semnificativ al prețului la gaz, evident că vom face calculele și vom depune imediat o cerere de ajustare, așa cum am procedat și anterior”, a mai spus acesta.
Ultima modificare a tarifelor la căldură a avut loc la începutul lunii februarie, când, în Chișinău, prețul pentru consumatorii deserviți de Termoelectrica a fost redus la 2.020 lei/Gcal, de la 2.510 lei/Gcal, ceea ce reprezintă o scădere de 19,5%.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Impactul conflictului din Iran asupra facturilor: Șeful Termoelectrica avertizează că tarifele pot crește oricând apare prima dată în Realitatea.md.