
La trei ani de la ultima prezență la o expoziție locală internațională, Peugeot revine în forță la Salonul Auto de la Beijing, marcând o etapă strategică în transformarea brandului către mobilitatea electrică și inteligentă.
Prezența la Beijing este o expresie clară a strategiei globale Peugeot, China jucând un rol central atât ca piață lider pentru mobilitatea electrică și inteligentă, cât și ca motor al inovației care modelează viitorul portofoliu al mărcii.
Două concepte care definesc viitorul Peugeot
Cele două concepte prezentate ilustrează capacitatea Peugeot de a anticipa așteptările viitoare ale clienților și de a modela o nouă generație de vehicule dezirabile, orientate spre viitor, atât pentru China, cât și pentru piețele globale.
Detalii despre acestea nu s-au anunțat, însă cel mai probabil sunt electrice și au sistem de direcție electronică prin cabluri.

Peugeot Concept 6 exprimă viziunea unei noi generații îndrăznețe de sedanuri mari. Silueta sa felină îmbină eleganța unui sedan cu dinamismul unui shooting brake, evocând moștenirea bogată a mărcii în materie de break-uri grand tourer. Elegant și sportiv, modern și atemporal, Concept 6 reflectă o abordare rafinată și emoțională a designului, evidențiind stilul francez și un simț puternic al proporțiilor.
Designul său include faruri cu trei gheare care sunt integrate subtil în caroserie, iar poziția joasă și alungită amintește de marile coupeuri de odinioară.


Peugeot Concept 8 pregătește viitorul SUV-urilor mari Peugeot. Designul său pur și esențial sugerează eficiență și performanță aerodinamică, în timp ce postura sa rafinată și puternică promite o plăcere de condus intuitivă. Sportiv și generos în proporții, Concept 8 anunță următorul capitol al ambiției mărcii în segmentul SUV, întruchipând putere, spațiu și dinamism.
Designul său fluid, fără muchii ascuțite, integrează elemente aerodinamice active care se adaptează în funcție de viteză și stilul de condus.


Producție în China, pentru China și pentru lume
Noile concepte prefigurează o nouă gamă de sedanuri și SUV-uri de mari dimensiuni, care vor fi produse în China pentru piața locală, dar și pentru export către piețele externe Peugeot, ca parte a planului internațional de creștere al mărcii.
Vehiculele vor combina cele mai bune elemente ale designului Peugeot și dinamicii de condus cu excelența tehnologică a partenerului Dongfeng, care va produce mașinile la uzina sa din Wuhan.
Strategia este clară: „produs în China, vândut în lume”. Peugeot intenționează să transforme China într-o bază importantă de producție pentru export, ajutând brandul să atingă obiectivul de 500.000 de vehicule vândute anual peste mări până în 2030.
„Beijingul este o etapă cheie pentru Peugeot astăzi. Acest salon auto nu înseamnă doar prezentarea planurilor pentru produsele viitoare, ci reaffirmarea ambiției noastre. China este un motor major al transformării noastre globale, în special în electrificare, inovație și elevarea brandului.”
Alain Favey, CEO Peugeot
Polygon și 9X8 – alte atracții ale standului
Pe lângă cele două concepte, Peugeot a prezentat și conceptul Polygon (premiera asiatică), care ilustrează filosofia de design – „o mașină, mai multe personalități, posibilități infinite”. Polygon este echipat cu un volan rectangular Hypersquare®, care oferă o senzație de direcție mai precisă și mai directă. Interiorul său compact oferă un spațiu generos pentru pasageri, fiind o soluție orientată spre viitor pentru mobilitatea urbană.
De asemenea, Peugeot 9X8 (mașină de curse hibridă) a fost prezentată cu o nouă livrea pentru sezonul 2026 al FIA World Endurance Championship (WEC). Aceasta utilizează un sistem de propulsie hibrid și tracțiune integrală, are un design fluid, fără aripă spate, iar aspectul său felin, gata de atac, îmbină perfect legenda cu modernitatea.
Sub tema „Joy is Different, Heart is the Direction”, Peugeot și brandul său joint-venture Dongfeng Peugeot au subliniat angajamentul ferm de a servi piața chineză cu produse electrice inteligente care sunt „super atractive, super plăcute la condus, super distractive și super sigure”. Brandul va lansa mai multe modele complet noi începând cu 2027, dezvoltate în comun de echipele de design Peugeot și de inginerii chinezi de la Dongfeng.
„A fi serios în privința plăcerii” rămâne promisiunea de bază a Peugeot – iar la Beijing, brandul a demonstrat că această plăcere nu dispare în era electrică, ci devine mai inteligentă, mai conectată și mai globală.
Articolul (video) Auto China 2026: Peugeot anunță un comeback pe cea mai mare piață din lume apare prima dată în Autoblog.md.



