ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,17 milioane de lei după controale la peste 1.300 de operatori

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 4,17 milioane de lei, în urma unor controale desfășurate la nivel național în perioada 20–24 aprilie 2026, în cadrul cărora au fost verificați peste 1.300 de operatori economici.

În urma verificărilor, comisarii ANPC au aplicat 869 de amenzi contravenționale și 611 avertismente.

De asemenea, au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 110.000 de lei și oprirea temporară a unor produse în valoare de peste 400.000 de lei.

Totodată, 18 operatori economici au fost obligați să își suspende temporar activitatea până la remedierea deficiențelor constatate.

Principalele nereguli au vizat procesarea peștelui fără autorizație, expunerea necorespunzătoare a produselor, inclusiv lângă alte alimente, precum și comercializarea unor produse cu semne de degradare sau fără elemente de identificare.

ANPC a adăugat că au fost constatate probleme de depozitare, precum acumulări de gheață sau condens în ambalaje, dar și deficiențe de igienă, echipamente frigorifice murdare, spații degradate și ustensile uzate.

În unele cazuri lipseau prețurile și informațiile necesare consumatorilor, iar trasabilitatea produselor nu putea fi stabilită.

Publicat
Din categoria Politic