Vizită discretă a ambasadorului Moldovei la Împăratul Japoniei

Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Dumitru Socolan, a fost primit în audiență de Împăratul Naruhito, în contextul încheierii mandatului diplomatic la Tokyo.

„Cu prilejul încheierii mandatului său în capitala niponă, ambasadorul Dumitru Socolan a fost primit azi în audiență de către Majestatea Sa, Împăratul Naruhito”, a comunicat Ambasada Republicii Moldova în Japonia.

Potrivit instituției, întrevederea s-a desfășurat într-un format restrâns.

„Evenimentul a avut loc într-un cadru privat, potrivit practicii diplomatice”, a precizat Ambasada Republicii Moldova în Japonia.

Vizita are loc după o serie de întrevederi oficiale marcate de finalul mandatului lui Dumitru Socolan. Recent, diplomatului moldovean a avut o discuție cu ministrul de stat pentru afaceri externe al Japoniei, Ayano Kunimitsu, în cadrul căreia au fost trecute în revistă relațiile moldo-nipone, inclusiv evoluțiile economice și comerciale din ultimii ani.

În același timp, autoritățile de la Chișinău au anunțat deja succesorul. Sergiu Mihov a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Japonia, potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial.