Analiza arată că aprilie a fost luna cu cel mai mare volum de vacanțe planificate în primele luni ale anului. Cele mai populare destinații sunt Maldive, China, Thailanda, Portugalia și Indonezia, dar se remarcă și Spania, Italia, Japonia, Indonezia/Bali și Coreea de Sud.

Raportul evidențiază un interes major pentru vacanțe complexe și o planificare realizată din timp, inclusiv pentru destinații exotice precum Africa de Sud, Brazilia, China, Filipine, Indonezia, Maldive, Mauritius, Seychelles, Singapore, SUA, Thailanda și Vietnam. Japonia, Coreea de Sud, Seychelles și Indonezia se numără printre destinațiile rezervate cu cel mai mult timp înainte, românii planificându-și vacanțele, în medie, cu 79 de zile în avans.
Familiile cu copii preferă în special destinații precum Thailanda, Portugalia, Spania, Italia și, tot mai des, vacanțe premium în Maldive sau Asia, având în general bugete mai mari și nevoie de un program bine organizat. Cuplurile fără copii se orientează în special către Maldive, China, Japonia, Indonezia/Bali și Coreea de Sud, alegând vacanțe mai complexe și planificate din timp. În același timp, grupurile de adulți și turiștii cu experiență se remarcă în special pe destinații asiatice precum Coreea de Sud, Thailanda și Japonia.

„Pentru vacanțele complexe, a căror valoare medie ajunge la 4.093 de euro per rezervare, rolul agenției este să ofere siguranță, soluții și capacitatea de a reacționa rapid atunci când contextul se schimbă. În această perioadă marcată de incertitudini, turiștii au nevoie de mai mult decât o ofertă bună: au nevoie de consultanță, planificare și parteneri care să le ofere siguranță și protecție în vacanță”, a declarat Ana Maria Gherasim, Head of Sales Eturia.
De asemenea, începând cu luna martie, pe fondul contextului geopolitic din Golf, se observă o reorientare a interesului turiștilor către destinații percepute ca fiind mai sigure și mai predictibile din perspectiva organizării călătoriilor. Astfel, opțiunile din Europa de Vest, Caraibe și America de Sud câștigă tot mai mult teren, în timp ce interesul pentru Orientul Mijlociu și pentru anumite destinații din Asia, în special cele care implică frecvent escale în puncte de conexiune din Golf, este în scădere.
Asia – motorul principal de cerere
Analiza din primul trimestru arată că destinațiile asiatice se clasează în topul preferințelor românilor. Japonia, China, Thailanda, Indonezia/Bali, Vietnam, Singapore și Coreea de Sud se numără printre destinațiile care atrag cele mai multe căutări și cereri. Coreea de Sud este una dintre destinațiile care se remarcă în acest an: cu 1.170 de cotații generate pe Circuiterra, clasându-se pe locul 8 la nivel global, înaintea Maldivelor și Filipinelor. În același timp, China ocupă locul al doilea în topul destinațiilor după volumul cererilor primite pe Eturia.ro, având o durată tipică a itinerariului de 11–14 nopți.
Premiumul și exoticul rămân în topul interesului
Cererea pentru destinațiile premium rămâne în continuare una ridicată. Maldive este lider în cererile directe primite de Eturia, în timp ce Filipine și Seychelles se disting în datele Circuiterra prin volume consistente și bugete ridicate. În cazul Filipinelor, printre destinațiile de interes se numără El Nido, Palawan și Boracay.
În același timp, informațiile Eturia indică un interes constant pentru destinațiile din Africa. Kenya se evidențiază prin cel mai bun raport între interesul manifestat online și cererile transmise. Pe lângă aceasta, un număr relevant de solicitări s-a înregistrat și pentru Tanzania, Africa de Sud și Madagascar.
Profilul turiștilor care aleg vacanțe complexe cu Eturia
Datele obținute arată că și profilul familiilor care călătoresc se schimbă. Aproape 27% dintre căutările de pe Circuiterra sunt realizate de familii cu copii, acestea având un preț mediu cotat de 5.255 de euro, cu 48% mai mare decât cel al cuplurilor. Printre destinațiile căutate de acest segment se numără Spania, Italia, Japonia, Singapore și Dubai. În același timp, profilul dominant al clientului de pe Circuiterra rămâne cuplul fără copii, cu 58% din cereri, cu un buget mediu de 3.540 de euro.

Circuitele de grup cu însoțitor reprezintă 50% din vacanțele complexe vândute de Eturia. Acestea sunt organizate în grupuri mici, cu itinerare concepute de echipa Eturia, alături de tour leaderi dedicați. Datele arată interesul pentru vacanțe cu un traseu definit, servicii coordonate și suport pe parcursul călătoriei.
Analiza reunește date din cele două ecosisteme Eturia, pentru perioada 1 ianuarie – 15 aprilie 2026: Circuiterra.net, platforma de rezervare online unde utilizatorii își configurează singuri vacanța, și Eturia.ro, unde clienții lucrează direct cu un consultant pentru construirea unei vacanțe complexe. În intervalul monitorizat, au fost solicitate peste 80 de destinații diferite, de la Finlanda la Madagascar, iar durata medie a vacanței cerute prin consultant a fost de 10 nopți.