Prim-ministrul australian Anthony Albanese a prezentat, marți, proiecte de lege care vor impozita giganții tehnologici Meta , Google și TikTok, cu excepția cazului în care aceștia încheie în mod voluntar acorduri pentru a plăti publicațiile locale pentru știri, arată France 24.
Peste jumătate din australieni folosesc rețelele sociale pentru știri
Aceste măsuri vin în contextul în care companiile media tradiționale din întreaga lume se află într-o luptă pentru supraviețuire, pe măsură ce cititorii le consumă din ce în ce mai mult știrile pe rețelele de socializare. De asemenea, Universitatea din Canberra din Australia a constatat că mai mult de jumătate din țară folosește rețelele de socializare ca sursă de știri.
Australia dorește ca marile companii de tehnologie să compenseze editorii locali pentru distribuirea de articole care generează trafic pe platformele lor. Dacă ar refuza, s-ar confrunta cu o taxă obligatorie în valoare de 2,25% din veniturile lor australiene.
„Marile platforme digitale nu își pot evita obligațiile conform codului de negociere a presei”, a declarat Albanese pentru France 24, adăugând că, momentan, „cele trei organizații sunt Meta, Google și TikTok”.
Măsurile au scopul de a împiedica platformele să elimine știrile
Proiectele de lege au fost concepute pentru a împiedica giganții tehnologici să elimine pur și simplu știrile de pe platformele lor, lucru pe care Meta și Google l-au făcut deja în străinătate.
Susținătorii unor astfel de legi susțin că firmele de social media atrag utilizatorii cu știri și absorb fonduri din publicitatea online care altfel ar merge către redacțiile cu dificultăți.