SRI a transmis o reacție după schimbul de prizonieri.
„Eliberarea a trei cetățeni polonezi și doi cetățeni moldoveni din detenția din Belarus și Rusia reflectă eforturi diplomatice susținute și parteneriate solide. Sprijinul României a fost esențial în realizarea acestui rezultat„, scrie ambasada SUA la București, condusă de Darryl Nirenberg.

„Mulțumiri speciale partenerilor noștri români pentru sprijinul lor neprețuit”
„Sub conducerea Președintelui Trump, astăzi s-a înregistrat un mare succes în asigurarea eliberării a trei polonezi și doi moldoveni. Mulțumiri speciale partenerilor noștri români pentru sprijinul lor neprețuit”, a scris ambasadorul SUA la București pe contul său de X.

Și trimisul special al președintelui SUA, Donald Trump, al cărui mesaj este distribuit de ambasada SUA, mulțumește României.
„Astăzi, în rolul meu de trimis special al președintelui Trump pentru Belarus, eu și echipa mea am contribuit la eliberarea a trei polonezi și doi moldoveni. Acest rezultat istoric a fost posibil datorită președintelui Trump, lui Chirs Welby Smith și Departamentului de stat al SUA și strânsei coordonări cu mai mulți parteneri de încredere.
Le mulțumim Poloniei, Moldovei și României pentru sprijinul lor neprețuit în acest efort, precum și pentru disponibilitatea președintelui Lukașenko de a continua o colaborare constructivă cu Statele Unite.
Sub președintele Trump, America este alături de aliații săi și obține victorii diplomatice pe care nimeni altcineva nu le poate obține”, a transmis trimisul special al lui Donald Trump în Belarus.

Doi angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cetățeni ai Republicii Moldova aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați în cadrul unui schimb realizat cu sprijinul SUA, Poloniei și României.
Alexandru Bălan, fost adjunct al directorului SIS, reținut la București, extrădat săptămâna trecută de România și acuzat de trădare în interesul Belarusului, a fost grațiat de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pentru a putea fi extrădat Belarusului. Predarea s-a făcut ca parte unui schimb cu Rusia. Și Maia Sandu a mulțumit României.