
Peste 30 de bunuri imobile care îi aparțin oligarhului Vladimir Plahotniuc ar putea fi vândute pentru a recupera prejudiciul de peste 63 de milioane de dolari, cauzat statului. Bunurile vor fi comercializate, dacă decizia primei instanțe de a-l condamna pe fostul lider democrat va fi menținută de Curtea de Apel.
Europa Liberă a studiat lista proprietăților lui Plahotniuc care au rămas sub sechestru, potrivit sentinței de condamnare a oligarhului. În acest episod, a fost examinată doar o parte a fraudei bancare, prejudiciul estimat de procurori fiind de 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro.
Judecătorii au acceptat cererea Ministerului Finanțelor de a încasa aceste sume de la inculpat, precum și dobânzi de 18,7 milioane de dolari și 1,6 milioane de euro, din 4 octombrie 2016 după până în ziua emiterii sentinței, 22 aprilie 2026.
Legea spune că, în astfel de cazuri, valoarea bunurilor se stabilește conform prețurilor medii de piață din localitatea în care acestea se află. Majoritatea imobilelor enumerate în sentință au fost puse sub sechestru în perioada 2020-2021 și tot atunci ele au fost estimate în cadrul unor expertize.
De exemplu, prețul vilei de pe malul lacului Leman, din Franța, este de aproximativ 3,5 milioane de euro. Judecătorii au menținut sechestrul și asupra unei vile din Voluntari, județul Ilfov, România, cu un teren adiacent de 1000 de metri pătrați. Deși ambele imobile au fost înstrăinate, în instanță s-a stabilit că a fost vorba despre simularea tranzacțiilor, conform sursei citate.
Magistrații au păstrat sechestrul și asupra clădirii GBC din Chișinău. În sentința se precizează că imobilul are 312 metri pătrați și este evaluat la un preț de 8,5 milioane de lei. Clădirea administrativă este listată împreună cu un teren de 0,1599 hectare, estimat la 22,2 milioane de lei. În timpul procesului, un avocat al companiei „Real Concept Imobil” a cerut să fie ridicat sechestrul asupra edificiului, declarând că fostul lider democrat ar fi schimbat imobilul pe un iaht. Solicitarea a fost respinsă de două ori.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În total, au fost sechestrate peste 30 de bunuri imobile: de la clădiri aflate în construcție până la edificii administrative, apartamente, încăperi nelocative și terenuri. Printre acestea se numără, de exemplu, un bloc locativ de 836 de metri pătrați, evaluat la 17,4 milioane de lei, dar și o clădire administrativă în construcție, de 5222 metri pătrați, evaluată la 142,8 milioane de lei.
Pe numele Oxanei Childescu, fosta soție a lui Vlad Plahotniuc, sunt înregistrate 11 încăperi, dar în sentință nu este specificată destinația lor. Prețurile lor variază între 59.400 de lei și 24,6 milioane de lei.
De asemenea, procurorii au aplicat sechestre pe companiile care au făcut parte din imperiul mediatic al lui Plahotniuc, pe capitalul social de 2,1 milioane de lei al companiei Argus-S, care până în 2019 asigura paza lui și a afacerilor sale, pe un automobil Skoda Octavia, pe capitalul social al companiei „Constar Invest” și imobilele deținute de ea.
Apărarea a insistat în timpul procesului că nu a fost dovedit că bunurile sechestrate provin din infracțiuni. Pe de altă parte, judecătorii au considerat că sechestrul poate fi aplicat asupra bunurilor în cazul riscului că aceste vor fi tăinuite, deteriorate sau cheltuite.
Articolul Presa: Care imobile ale lui Vlad Plahotniuc pot fi vândute, pentru a recupera prejudiciul adus statului apare prima dată în Realitatea.md.