ULTIMA ORĂ Primele imagini video cu ofițerii SIS întorși acasă

În acord cu declarațiile Președintei Republicii Moldova, care a subliniat importanța protejării cetățenilor și a cooperării externe eficiente, SIS confirmă că cei doi ofițeri de informații au revenit în siguranță pe teritoriul național. Aceștia au fost însoțiți de către Alexandru Musteața, directorul SIS, precum și de ofițerii de informații, implicați direct în planificarea și executarea operațiunii.
În prezent, colegii noștri sunt supuși procedurilor standard de evaluare și monitorizare medicală, beneficiind de întregul suport instituțional, precum și de asistența și grija necesare pentru recuperare și reintegrare deplină.

Servicul exprimă aprecierea sa față de instituțiile naționale care au contribuit la desfășurarea cu succes a acestei operațiuni, prin coordonare eficientă și profesionalism. Totodată, adresăm mulțumiri serviciilor partenere din România, Polonia și Statele Unite ale Americii pentru cooperarea strânsă și sprijinul consistent acordat pe parcursul întregului proces, în spiritul parteneriatelor consolidate și al angajamentelor comune.

Amintim că operațiunea de recuperare a celor doi ofițeri de informații ținuți captivi în Federația Rusă a avut loc sub coordonarea Serviciului de Informații și Securitate, instituția având capacitatea de a fi parte la schimbul internațional realizat, si anume: cei 2 ofițeri au fost schimbați cu alte două persoane – o cetățeană a Federației Ruse, Nina Popova, care acționa împotriva statului Republica Moldova, și Alexandru Bălan, cetățean al Republicii Moldova, acuzat de trădare de țară în interesul KGB-ului din Belarus.

Menționăm că activitatea Serviciului continuă în regim susținut. Sunt în desfășurare procesele de investigație internă inițiate în anul 2023, vizând evaluarea exhaustivă a impactului actelor de trădare asupra spectrului de informații și operațiuni potențial compromise, realizate de Alexandru Balan. În același timp, subliniem faptul că acesta a fost suspendat din funcție încă în anul 2019, fiindu-i totodată retras accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat.

Serviciul desfășoară, în mod continuu și sistematic, un ansamblu complex de măsuri operative și analitice orientate spre identificarea, documentarea și contracararea tuturor persoanelor implicate în acțiuni de trădare de patrie. Aceste demersuri sunt realizate prin valorificarea integrată a capabilităților instituționale, în cooperare cu autoritățile competente și partenerii relevanți.
Orice manifestare de acest tip este tratată cu maximă fermitate, iar Serviciul acționează consecvent pentru prevenirea, depistarea și sancționarea acestor acțiuni, în scopul protejării securității naționale și al apărării intereselor fundamentale ale statului.

La fel, subliniem că procesul de reformă instituțională inițiat în ultimii 4 ani a inclus o revizuire profundă a metodologiilor operative, cu obiectul consolidării mecanismului de protecție a sistemului național de informații. Serviciul continuă să își fortifice capacitățile, cu un accent deosebit pe dezvoltarea resurselor umane și pe protejarea ofițerilor de informații care își desfășoară activitatea în interesul Republicii Moldova.

Serviciul de Informații și Securitate rămâne ferm angajat în realizarea atribuțiilor sale, în deplină conformitate cu cadrul legal și cu prioritățile de securitate națională.

SIS, comunicat de presă