
Un bărbat de 41 de ani din raionul Anenii Noi a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru muncă forțată. Potrivit sentinței Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și nu va avea dreptul să facă afaceri timp de 5 ani.
În 2017, pe când se afla în Republica Cehă, bărbatul a găsit șase persoane pe rețelele de socializare cărora le-a promis locuri de muncă legale și salarii bune. Odată ajunși acolo, oamenii au fost puși la muncă fără contracte și au fost cazați în condiții proaste, fără utilități.
Procurorii au stabilit că inculpatul i-a mințit intenționat pe oameni, ascunzându-le că nu are bani pentru salarii sau angajatori reali. Victimele au acceptat munca doar pentru că au fost induse în eroare cu informații false despre condițiile de trai și legalitatea angajării.
Bărbatul a fost anunțat în căutare internațională și extrădat din Republica Cehă în anul 2021. Acesta nu și-a recunoscut vinovăția în fața instanței. Până la o hotărâre definitivă, persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Condamnare pentru muncă forțată: Ani de închisoare pentru un bărbat care ar fi înșelat șase persoane în Cehia apare prima dată în Realitatea.md.