(video) Cât aproape o duzină de U9! Yangwang U9 Xtreme – oficial cel mai scump automobil de origine chineză

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Yangwang, brandul de ultra-lux al BYD, a prezentat la Salonul Auto de la Beijing versiunea de producție a hypercarului U9 Xtreme (U9X) cu peste 3000 de cai putere electrici și platformă electrică de 1200 V. Exemplarul expus, primul din ediția limitată, a fost botezat „The Dawn” (Zorii).

Modelul a devenit celebru toamna trecută când a stabilit un record mondial de viteză pentru o mașină de producție: 496,22 km/h. Ulterior, a înregistrat și un timp de tur record pe Nürburgring Nordschleife.

„The Dawn”: inspirație din razele soarelui din ziua recordului

Numele „The Dawn” este inspirat de razele aurii ale soarelui care au străpuns norii în dimineața în care vehiculul a spart recordul mondial de viteză – propriul moment de „zori” al Yangwang.

Vopseaua specifică „Dawn Moment” încorporează o pulbere de aur ultra-fină, sigilată de mai multe straturi de lac transparent. În funcție de condițiile de lumină, suprafața vopselei reproduce perfect strălucirea radiantă a soarelui răsărind printre nori.

Secțiunile mat-gold utilizează o tehnică tradițională chinezească de lustruire cu lac, imprimând o textură caldă și unică pe fiecare centimetru al suprafeței caroseriei. Yangwang își propune să găsească o rezonanță a valorilor între măiestria artistică orientală și gusturile exigente ale proprietarilor de U9X.









30 de exemplare unice

Fiecare Yangwang U9X va fi o operă de artă unică. Fiecare automobil va avea un design unic, complet personalizat – de la finisajele exterioare și textura fibrei de carbon, până la interfața de utilizator a sistemului infotainment, mesajele de bun venit și sunetele de închidere a ușilor.

Potrivit lui Li Yunfei, General Manager al Branding and Public Relations la BYD Group, un exemplar a fost vândut chiar la Salonul Auto de la Bejing. L-a cumpărat omul de afaceri și pilotul de curse Leonardo Sanchez din Brazilia.

De asemenea, omul de afaceri Nicholas George Politis în vârstă de 81 de ani, este un alt membru din acest club select. Mașina sa va fi singura din Australia.

O lună în urmă s-a anunțat oficial că omul de afaceri thailandez Pratarnwong Phornprapha este deținătorul singurului exemplar din patria sa.

Același Li Yunfei a dezvăluit prețul lui U9 Xtreme: depășește 20 de milioane de yuani (2.5 milioane euro)! Devine astfel oficial cel mai scump automobil de origine chineză care a existat până în prezent. Pentru comparație, un Yangwang U9 obișnuit (1306 CP, 800 V), costă echivalentul a 225.000 euro.

Fiecare U9X se livrează și predă personal de către președintele BYD, Wang Chuanfu. Și se pare că două mașini nu vor exista într-o singură țară!

Yangwang U8L Dingzang Edition

Yangwang a mai prezentat la Beijing noul membru al gamei de SUV-uri: U8L Dingzang Edition. SUV-ul de 5.4 metri lungime are doar patru locuri individuale în habitaclu, deci mai mult spațiu pentru pasagerii din spate.

Modelul păstrează tehnologiile inovatoare precum platforma e4 cu patru electromotoare și este actualizat cu ultimele noutăți precum tehnologia FLASH Charging 2.0 și bateria Blade de generația a 2-a, dar aduce îmbunătățiri în estetică, amenajarea habitaclului și măiestria materialelor.

Ediția Dingzang introduce o culoare exclusivă – Ink Jade Blue – care îmbină luciul jadului cu profunzimea neagră a jadului de cerneală – o varietate rară a pietrei semiprețioase. Formula vopselei, rafinată prin sute de ajustări, încorporează cristale de pulbere de aluminiu de dimensiuni micronice, care creează un efect de gradient bogat pe măsură ce lumina se schimbă. Jantele din aliaj forjat cu opt spițe măsoară 22 de inchi.

Și interiorul introduce o culoare nouă – Mingsha Gold. Această combinație de galben deschis și alb este însoțită de broderii personalizate cu model de munte pe scaune, inspirate de conturul Munților Qilian și infuzate cu esența artistică a pensulației caligrafice.

Noul aranjament cu patru locuri include scaune posterioare cu funcție de înclinare Zero Gravity – exclusive în clasă – și o consolă centrală peninsulară în rândul secund, care oferă până la șapte compartimente de depozitare independente. Portbagajul are o capacitate generoasă de 512 litri, putând găzdui cu ușurință trei saci de golf de 47 de inchi.






Articolul (video) Cât aproape o duzină de U9! Yangwang U9 Xtreme – oficial cel mai scump automobil de origine chineză apare prima dată în Autoblog.md.