Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, vine la Realitatea te privește

Republica Moldova are o economie mică, dependentă de importuri, remitențe și sprijin extern, ceea ce o face vulnerabilă la șocuri precum crizele energetice, creșterea prețurilor sau instabilitatea regională, iar orice fluctuație pe piețele internaționale se resimte rapid în buzunarele oamenilor.

În același timp, autoritățile dau asigurări că depun eforturi pentru stabilizarea macroeconomică, atragerea investițiilor și modernizarea economiei, având ca obiectiv alinierea la standardele Uniunea Europeană, însă diferența dintre planuri și rezultate rămâne o provocare majoră, iar fără reforme reale și o economie mai puternică, această vulnerabilitate va continua să afecteze dezvoltarea țării.

  • De ce datoria publică crește, dar nivelul de trai rămâne scăzut?
  • După condamnarea lui Vladimir Plahotniuc în dosarul fraudei bancare, ce șanse reale există ca statul să recupereze integral prejudiciul și când ar putea acești bani să ajungă efectiv în bugetul de stat?
  • În ce măsură eventualele recuperări din frauda bancară ar putea reduce povara datoriei de 25 de miliarde de lei, până în 2041 pusă pe umerii cetățenilor după decizia din 2016? Și există un plan concret pentru a diminua impactul asupra populației?
  • Autoritățile planificau să impoziteze, din vara importul coletelor mai ieftine de 150 de euro, conținând bunuri cumpărate de cetățeni pe platformele internaționale online. Ulterior ați spus că din toamnă. Mai pot interveni schimbări?
  • Cum justifică ministerul Finanțelor faptul că fondurile pentru compensațiile „Prima Casă” s-au epuizat încă din primul trimestru al acestui an: a fost bugetul inițial nerealist sau prost planificat?
  • Ce părere are ministerul Finanțelor despre criptomonede și pot oamenii din R.Moldova să le folosească în siguranță, fără riscuri mari?
  • Ce trebuie să știm despre ajutorul de 1,9 miliarde € oferit de UE RM: cum este împărțit, câți bani au venit deja, ce condiții există și ce impact va avea?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 1 mai, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, vine la Realitatea te privește apare prima dată în Realitatea.md.