Restanțele salariale și lipsa securității la locul muncă, principalele probleme reclamate de angajații din R. Moldova

Restanțele salariale, nerespectarea timpului de odihnă și neasigurarea securității la locul de muncă sunt principalele probleme semnalate de angajații din R. Moldova. La acestea se adaugă cazuri în care este îngrădit dreptul angajaților de a se asocia în sindicate sau de a participa la administrarea unității, afirmă președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu.