Ședință CSAT la Cotroceni, după prăbușirea dronei rusești la Galați

Ședința a fost convocată de președintele Nicușor Dan, care a transmis că vor fi discutate implicațiile „celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

„Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă”, a transmis șeful statului.

Nicușor Dan a afirmat că responsabilitatea pentru incident aparține Federației Ruse și că evenimentul impune „un răspuns ferm, coordonat și pe măsură”, la nivel național, aliat și internațional.

Președintele a anunțat și că a avut o convorbire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după incidentul de la Galați. El a precizat că România și NATO vor continua coordonarea pentru consolidarea apărării Flancului Estic, în special cu capacități antiaeriene și antidronă.

Premierul interimar Ilie Bolojan nu va participa la ședința CSAT, fiind în Republica Moldova.

O dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de un incendiu într-un apartament de la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar două persoane cu răni ușoare au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Publicat
Din categoria Politic