Utilizarea inteligenței artificiale și digitalizarea supravegherii bancare au fost în centrul discuțiilor din cadrul Conferinței anuale a Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est, desfășurată la Chișinău. Reprezentanți ai băncilor centrale din 24 de state, alături de oficiali ai instituțiilor financiare europene și internaționale, au analizat modul în care noile tehnologii pot sprijini monitorizarea pieței financiare și identificarea timpurie a riscurilor, transmite IPN.