(video) Stefanco vs Trubca, replici în direct: „- Ne aliniem standardelor UE și creștem anual accizele, dar uităm să ajutăm fermerii. – Nu e chiar așa”

Deputatul Partidului Democrația Acasă, Sergiu Stefanco, se arată indignat de faptul că „ne aliniem standardelor Uniunii Europene și în fiecare an accizul la benzină, motorină crește, dar uităm să ne aliniem standardelor UE și să ajutăm fermerii”. La rândul său, alesul PAS Alexandr Trubca, vicepreședintele Comisiei agricultură a Parlamentului, motivează situația prin faptul că „există un acord cu FMI încă din 2012, pe care Moldova și l-a asumat, să crească valoarea accizelor cu valoarea inflației din anul precedent”. Discuțiile au avut loc în cadrul emisiunii Rezoomat de la Realitatea.