Ministra de Externe Oana Țoiu a discutat cu omologul german Johann Wadephul. Despre ce au discutat

„Acțiunile iresponsabile ale Rusiei continuă să pună în pericol vieți și să submineze securitatea în întreaga noastră regiune. Ele nu ne vor slăbi hotărârea”, a transmis Oana Țoiu într-o postare publicată pe Facebook.

Șefa diplomației române a subliniat că sprijinul Germaniei s-a manifestat constant, inclusiv prin participarea recentă a Forțelor Aeriene Germane la misiunile de Poliție Aeriană Întărită desfășurate în România, alături de militarii români.

Potrivit acesteia, răspunsul aliaților la comportamentul Rusiei rămâne unul ferm, bazat pe unitate, solidaritate și angajamentul pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat.

Publicat
Din categoria Politic