Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre cele 8 luni de abuzuri asupra formațiunii. Politiciana a subliniat că suspiciunile care au stat la baza excluderii partidului din alegeri, dar și la decizia de limitare a activității acestuia, nu s-au adeverit.
Ea a amintit că, în luna septembrie 2025, cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie, candidaţii Partidului Republican „Inima Moldovei” au fost excluşi din cursa electorală pe baza unor suspiciuni privind presupusa finanţare ilegală a formaţiunii noastre. În baza aceloraşi suspiciuni, activitatea partidului a fost limitată prin aplicarea unei măsuri asiguratorii.
„Mai mult decât atât, deşi instanţa urma să se pronunţe pe fondul cauzei într-un termen de două luni, nici până astăzi nu există o decizie. Astfel, Partidul Republican „Inima Moldovei” este ţinut cu activitatea limitată de opt luni, în mod nejustificat. În tot acest timp, Comisia Electorală Centrală a desfăşurat un control amplu al activităţii financiare a formaţiunii noastre. Concluzia este una clară şi fără echivoc: suspiciunile privind finanţarea ilegală nu s-au confirmat. Această concluzie înseamnă un singur lucru: Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost exclus abuziv din alegeri, iar limitarea activităţii sale timp de opt luni a fost şi continuă să fie un abuz.
Pentru a înţelege cum s-a ajuns aici, trebuie să ne întoarcem la data de 14 iunie 2025. Cu mai puţin de patru luni înainte de alegeri, Parlamentul a modificat Legea partidelor politice, ignorând standardele şi principiile internaţionale în domeniu, astfel încât un partid să poată fi exclus din alegeri şi să-i fie limitată activitatea doar în baza unor suspiciuni. Încă de atunci era evident că se pregătea un scenariu periculos pentru democraţie. Ceea ce s-a întâmplat ulterior cu Partidul Republican „Inima Moldovei” a confirmat pe deplin aceste temeri”, a relatat liderul politic.
Irina Vlah a amintit că a afirmat de la bun început că un partid nu poate fi sancţionat doar în baza unor suspiciuni. Un asemenea mecanism încalcă principiul prezumţiei nevinovăţiei, dreptul la apărare şi dreptul constituţional de a fi ales. Totodată, a spus că a declarat în repetate rânduri că activitatea financiară a partidului nostru este desfăşurată în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. „Nu am fost auziţi. Interesul real a fost altul: excluderea din alegeri a unui partid care devenise incomod”, a precizat ea.
Politiciana a remarcat că, acum, „după controlul efectuat de Comisia Electorală Centrală, este mai clar ca niciodată că Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost victima unui grav abuz şi a unui derapaj antidemocratic fără precedent. Şi mai grav este faptul că prevederile care au făcut posibil acest abuz continuă să fie în vigoare”.
„În luna martie a acestui an, Comisia de la Veneţia a emis un aviz foarte clar: activitatea unui partid nu poate fi limitată doar în baza unor suspiciuni, iar excluderea unui partid din alegeri nu poate avea loc exclusiv pe baza unor presupuneri neverificate. Mai mult decât atât, Comisia de la Veneţia a atras atenţia asupra unui risc deosebit de grav: transformarea unei măsuri asiguratorii, care prin natura sa trebuie să fie excepţională, temporară şi strict limitată în timp, într-o restricţie cu durată nedeterminată.Exact aceasta este situaţia în care se află astăzi Partidul Republican „Inima Moldovei”. Deşi limitarea activităţii partidului a fost prezentată drept o măsură provizorie, ea este menţinută deja de opt luni, fără o hotărâre pe fondul cauzei. Ajungem astfel la un paradox juridic şi democratic inadmisibil: o măsură asiguratorie produce efecte mai severe şi pe o perioadă mai îndelungată decât sancţiunea care ar fi putut fi aplicată după examinarea cauzei în fond şi după stabilirea unor eventuale încălcări. Iar astăzi ştim că suspiciunile care au stat la baza acestor măsuri nu s-au confirmat.
Cu alte cuvinte, partidul nostru a suportat timp de 8 luni consecinţele unor restricţii extrem de grave înainte ca autorităţile să demonstreze existenţa vreunei încălcări. Acest lucru contravine nu doar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ci şi principiilor fundamentale ale statului de drept, ale proporţionalităţii şi ale prezumţiei de nevinovăţie. După publicarea avizului Comisiei de la Veneţia, am solicitat public preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, abrogarea prevederilor abuzive din Legea partidelor. Nici până astăzi nu am primit un răspuns. Prin această tăcere, autorităţile nu doar ignoră recomandările Comisiei de la Veneţia, ci transmit un semnal periculos că astfel de abuzuri se pot repeta şi în viitor”, a mai declarat liderul partidului.
Totodată, Irina Vlah a anunțat urmtoarele acțiuni ale echipei sale:
„Vom solicita Ministerului Justiţiei să-şi retragă cererea aflată pe rolul Curţii de Apel Chişinău privind activitatea formaţiunii noastre. Demersuri la temă vor fi adresate şi instanţei de judecată.
În condiţiile în care Comisia Electorală Centrală a stabilit legalitatea finanţării Partidului Republican „Inima Moldovei”, nu mai există niciun temei pentru menţinerea limitării activităţii partidului.
Totodată, vom continua demersurile pentru eliminarea prevederilor abuzive din Legea partidelor politice.
Vom informa constant corpul diplomatic acreditat la Chişinău, partenerii de dezvoltare şi opinia publică din ţară şi de peste hotare despre fiecare pas pe care îl vom face, despre fiecare evoluţie şi despre fiecare eventuală încercare de blocare a restabilirii legalităţii”.
„Partidul Republican „Inima Moldovei” a obţinut o victorie importantă. Am demonstrat că activăm legal şi că acuzaţiile care au stat la baza excluderii noastre din alegeri nu s-au confirmat. Dar această victorie nu este doar a noastră. Este o victorie pentru adevăr, pentru statul de drept şi pentru principiile democratice. De aceea, nu ne vom opri aici. Vom continua să luptăm pentru dreptate, pentru respectarea legii şi pentru o democraţie autentică în Republica Moldova. Sunt convinsă că şi de această dată vom reuşi”, a conchis ea.