VIDEO Deputat: ”Guvernarea mimează austeritatea în timp ce alocă zeci de milioane pentru extinderea aparatului birocratic”

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, acuză actuala guvernare de gestionarea defectuoasă a banului public. În timp ce executivul impune public un moratoriu asupra angajărilor și invocă un buget auster din lipsă de resurse financiare, în realitate, structurile statului continuă să își extindă aparatul administrativ, solicitând bugete suplimentare de zeci de milioane de lei.

Margarint a criticat în special tendința de a înființa agenții și centre noi, argumentând că acestea nu sunt necesare.

„Pe de-o parte, premierul declară moratoriu pe angajări și austeritate, iar pe de altă parte, Cancelaria de Stat vine cu solicitări de lărgire a statelor de personal, pentru care se alocă zeci de milioane. Se creează instituții din mers, iar la plecarea din funcție, unii conducători emit ordine de restructurare pentru a-și plasa prietenii în funcții noi, tot pe bani publici. Nu mai vorbim de aceste instituții și centre care nu sunt absolut necesare nimănui”, a declarat Nicolae Margarint la postul de televiziune TVC21.

Potrivit deputatului, aceste instituții devin deseori platforme pentru plasarea unor persoane apropiate liderilor politici, menționând drept exemplu Centrul „PATRIOT”, pentru care ar fi fost alocate 20 de milioane de lei.

În opinia deputatului, această dualitate între discursul oficial despre economii și realitatea alocărilor bugetare pentru birocrație demonstrează o administrare ineficientă a resurselor statului, în detrimentul intereselor cetățenilor.