Inflația în zona euro a urcat la 3,2% în mai. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Inflația în zona euro a accelerat în luna mai, ajungând la 3,2% în ritm anual, comparativ cu 3% în aprilie, potrivit estimării preliminare publicate marți de Eurostat, scrie Financial Times. Este cel mai ridicat nivel înregistrat din septembrie 2023 și a treia lună consecutivă în care inflația depășește ținta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE).

Creșterea prețurilor a fost alimentată în principal de scumpirea energiei, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Datele Eurostat arată că prețurile la energie au crescut cu 10,9% în mai față de aceeași perioadă a anului trecut, după un avans de 10,8% în aprilie.

În schimb, ritmul de creștere a prețurilor la alimente, alcool și tutun s-a temperat, ajungând la 2%, față de 2,4% în luna precedentă, scrie antena3.ro.

Totodată, inflația de bază, indicator care exclude prețurile volatile la energie și alimente și este urmărit atent de BCE, a urcat la 2,5% în mai, de la 2,2% în aprilie.

Noile date întăresc așteptările privind o posibilă înăsprire a politicii monetare de către Banca Centrală Europeană la reuniunea sa din iunie. Potrivit analiștilor, BCE ar putea majora dobânzile pentru prima dată în aproape trei ani, în încercarea de a limita presiunile inflaționiste generate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Estimarea publicată de Eurostat este una preliminară. Datele finale privind inflația în Uniunea Europeană urmează să fie publicate pe 17 iunie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Inflația în zona euro a urcat la 3,2% în mai. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani apare prima dată în Realitatea.md.