FOTO Zece ani de la tragedia aviatică de la Haragâș: Omagiu adus celor patru eroi SMURD

Astăzi, 2 iunie, se împlinesc zece ani de la tragicul accident aviatic produs în satul Haragâș, raionul Cantemir. Cu această ocazie, autoritățile au comemorat echipajul SMURD Iași, care au decedat în timpul unei misiuni de salvare.

Evenimentul comemorativ a reunit oficiali din Republica Moldova și România, reprezentanți ai autorităților publice, ai serviciilor de intervenție, colegi și rude ale victimelor, precum ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin și Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon-Țurcanu, care au adus un omagiu celor patru membri ai echipajului.

La ceremonie a fost prezent și ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a declarat că memoria eroilor SMURD rămâne vie atât în Republica Moldova, cât și în România, iar exemplul lor de profesionalism, curaj și devotament continuă să inspire generațiile de salvatori și cadre medicale.

„Astăzi comemorăm patru oameni care și-au dedicat viața salvării altora și care, în timp ce își îndeplineau misiunea, au făcut sacrificiul suprem. Nu exista pentru ei frontieră, oboseală sau teamă atunci când cineva avea nevoie de ajutor. Memoria lor și exemplul de umanitate pe care ni l-au lăsat rămân un reper pentru noi toți”, a declarat ministrul Sănătății.

Totodată, ministrul și-a exprimat recunoștința față de familiile îndurerate, colegii din cadrul SMURD Iași, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și profesioniștii din domeniul medicinei de urgență și al intervențiilor de salvare a vieții, care își desfășoară activitatea cu responsabilitate și dedicare.

Emil Ceban a evidențiat, de asemenea, importanța cooperării dintre Republica Moldova și România în domeniul medicinei de urgență, menționând că parteneriatul construit de-a lungul anilor reprezintă o expresie a solidarității și a angajamentului comun pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tragicul accident a avut loc pe 2 iunie 2016. Elicopterul SMURD Iași s-a prăbușit în apropierea localității Haragâș, în timp ce echipajul se afla într-o misiune de preluare a unui pacient din municipiul Cahul. Toți patru membri ai echipajului au decedat.

Cazul a marcat una dintre cele mai grave tragedii din istoria intervențiilor aero-medicale transfrontaliere dintre România și Republica Moldova. Victimele accidentului aviatic – pilotul Ilie Doru Gavril, copilotul Constantin Voicu Șocae, medicul Mihaela Dumea și paramedicul Adrian-Gabriel Sandu – au fost ulterior decorați post-mortem de președinții României și Republicii Moldova și declarați cetățeni de onoare ai municipiului Iași.

Memorialul din Haragâș rămâne locul unde, anual, este cinstită memoria salvatorilor.

Articolul FOTO Zece ani de la tragedia aviatică de la Haragâș: Omagiu adus celor patru eroi SMURD apare prima dată în Realitatea.md.