Ajutorul financiar anual pentru copiii cu dizabilități a fost transferat: Beneficiarii au primit câte trei mii de lei

FOTO SIMBOL

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că a efectuat transferul ajutorului financiar anual în valoare de 3.000 de lei destinat copiilor cu dizabilități. În acest an, de sprijin au beneficiat 13.470 de copii cu vârsta de până la 18 ani din Republica Moldova.

Plata a fost acordată din oficiu, fără necesitatea depunerii unei cereri din partea beneficiarilor sau a reprezentanților legali ai acestora.

Sumele au fost transferate pe cardurile sociale utilizate pentru primirea alocațiilor și a altor prestații sociale. Beneficiarii care nu dețin un card social își pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Ajutorul financiar anual de 3.000 de lei este acordat începând cu acest an și urmează să fie plătit în fiecare lună iunie. Autoritățile susțin că măsura are drept scop sprijinirea familiilor care îngrijesc copii cu dizabilități, precum și îmbunătățirea nivelului de trai și a incluziunii sociale a acestora.

Conform legislației, copiii cu dizabilități beneficiază până la vârsta de 18 ani de alocații sociale diferențiate în funcție de gradul de dizabilitate. În prezent, copiii cu dizabilități severe primesc lunar 2.448,50 lei, cei cu dizabilități accentuate – 2.285,27 lei, iar copiii cu dizabilități medii – 1.632,34 lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ajutorul financiar anual pentru copiii cu dizabilități a fost transferat: Beneficiarii au primit câte trei mii de lei apare prima dată în Realitatea.md.