Rata mortalității infantile în Moldova, în creștere! Olesea Stamate: Este de trei ori mai mare decât media UE

Rata mortalității infantile înregistrează în Moldova o tendință alarmantă de creștere și depășește cu mult cea din statele Uniunii Europene. Despre aceasta a vorbit fosta deputată PAS și fondatoarea Mișcării Civice „Construim inCREDere”, Olesea Stamate, la Exclusiv TV.

Potrivit datelor prezentate de Stamate, în 2024 rata mortalității infantile a ajuns la 11,8 decese la mia de născuți vii, față de 8,7 în 2020 — cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani. În cifre absolute, anul trecut au decedat 279 de copii înainte de a împlini vârsta de un an, spune Stamate.

„Avem o rată foarte înaltă. Este de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Acest indicator este luat drept unul esențial în evaluarea nivelului de dezvoltare al societății de către toate organizațiile internaționale. Hans Rosling, în lucrarea sa ”Factfulness”, îl numește ”indicatorul suprem” al funcționării unui stat, sau termometrul societății”, spune Oleasea Stamate.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_7178.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Ea avertizează că există o contradicție evidentă între reformele anunțate de autorități și realitatea cifrelor: „Atât timp cât anunțăm reforme, echipamente moderne și integrare europeană în toate sectoarele, iar indicatorii arată un alt tablou, este normal să ne întrebăm ce se întâmplă.”

Stamate solicită guvernării să ofere răspunsuri clare la trei întrebări esențiale: care sunt cauzele acestei creșteri, unde se situează problemele sistemului și ce măsuri concrete urmează să fie adoptate.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în Moldova, în anul 2024, rata mortalității infantile fost de 11,8 % față de 10% în anul 2023. În statele UE cifra este de peste trei ori mai mică, fiind de până la 3,5%. Principalele cauze sunt afecțiunile din perioada perinatală (complicații la naștere, prematuritate severă) și malformațiile congenitale. Potrivit UNICEF, aproximativ 20-25% din aceste decese ar putea fi prevenite prin măsuri medicale timpurii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Rata mortalității infantile în Moldova, în creștere! Olesea Stamate: Este de trei ori mai mare decât media UE apare prima dată în Realitatea.md.