ÎN CONTEXT | Dan Alexe: R. Moldova este la un pas de deschiderea negocierilor. Trebuie doar fixată o dată

Republica Moldova se apropie de momentul decisiv în parcursul său european, după ce Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European (AFET) a adoptat un raport prin care a solicitat deschiderea negocierilor de aderare „fără întârzieri”. Documentul reprezintă un semnal politic că, în opinia majorității eurodeputaților, Chișinăul a demonstrat capacitatea de a începe cele șase clustere de negocieri, constată jurnalistul de la Bruxelles, Dan Alexe.