Zborul în care poți vedea răsăritul de două ori. Ruta care promite un nou record mondial

Avionul, cu numărul de serie MSN 707, a decolat din Toulouse, Franța. S-a întors pe același aeroport după trei ore și 43 de minute. La bord s-a aflat un echipaj de testare Airbus. Aparatul a atins o altitudine de peste 12.500 de metri, conform Mirror.

Foto: Airbus

În timpul zborului, echipajul a verificat performanțele generale ale aeronavei și a testat noua arhitectură a sistemului de alimentare cu combustibil.

Foto: Airbus

Urmează o campanie de teste de două luni pentru certificarea modificărilor. Testele vor viza și ventilația, controlul temperaturii în cabină și sistemul de refrigerare.

Ce îl face diferit față de alte avioane

Litera „ULR” din denumire înseamnă „ultra-long range”. Față de modelul standard A350-1000, varianta ULR are un rezervor suplimentar de 20.000 de litri de combustibil, care extinde autonomia cu peste 1.800 km.

Foto: Airbus

Distanța Sydney–Londra este de aproximativ 18.500 km. Cel mai lung zbor comercial activ este cel al Singapore Airlines, de la Singapore la New York, de circa 15.350 km și peste 18 ore.

Când va fi disponibil pentru pasageri

Compania australiană Qantas a comandat primele 12 unități. Prima aeronavă este programată să sosească în aprilie 2027.

Foto: Airbus

Proiectul se numește intern „Project Sunrise”. Un nume care face referire la faptul că pasagerii pot vedea răsăritul soarelui de două ori, din cauza diferenței de fus orar.

Foto: Airbus

La bordul zborurilor Qantas vor fi maxim 238 de pasageri, o zonă de wellness și acces la Wi-Fi.

 

Publicat
Din categoria Politic