În Europa Centrală și de Est există realități istorice care nu pot fi înțelese prin grilele simple ale Occidentului contemporan. Una dintre ele este relația dintre identitatea națională și credința religioasă. În societățile care au trecut prin ocupații, imperii și proiecte sistematice de deznaționalizare, Biserica n-a fost doar o instituție a credinței. Ea a devenit adesea un refugiu al memoriei colective, al limbii, al culturii și al identității naționale. Basarabia este unul dintre aceste cazuri.