Alertă în Portul Constanța! O dronă maritimă a explodat. Planul roșu, activat. Reacția MApN

UPDATE: Reacția MApN

Drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

Drona maritimă este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina.

„Facem precizarea că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre.

Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi dispoinibile.

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, transmite MApN.

Zgomotul puternic a fost auzit în apropierea terminalelor petroliere, ceea ce a determinat verificări suplimentare din partea autorităților.
În primele momente după incident au apărut informații privind prezența unui obiect plutitor suspect în apă, însă natura acestuia nu a fost confirmată oficial.
Autoritățile au actival Planul Roșu de intervenție.
Primele informații arată că nu sunt persoane rănite. Conform acelorași informații, au luat foc un remorcher și o hală. Hala aparținea unei companii și se afla la nici 250 de metri de depozitele Oil Terminal.
Echipele de intervenție și structurile cu atribuții în domeniul securității desfășoară verificări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Drona marină militara în portul Constanța înainte să se autodetoneze. Sursa foto: captură video

Foto: captura

Specialiștii încearcă să afle dacă este vorba de o dronă marină cu explozibil.

Publicat
Din categoria Politic