Prefect județul Constanța: „Explozia a fost resimțită în tot municipiul Constanța”

Potrivit acestuia, nu au fost raportate victime.

„Momentan am activat Planul Roșu de Intervenție. Nu este nicio victimă”, a afirmat prefectul.

Autoritățile au transmis și un mesaj RO-Alert pentru evacuarea populației din apropierea zonei afectate. „S-a dat mesaj RO-Alert pentru evacuarea zonei, pentru prevenție. Un kilometru în zona costieră, în jurul portului”, a precizat prefectul.

Două elicoptere verifică zona

Prefectul a explicat că măsura evacuării a fost luată pentru a permite verificarea întregii zone și eliminarea oricărui risc suplimentar. Este vorba despre câteva ore, pentru verificarea zonei cu elicopterul Black Hawk de la Tulcea și cu elicopterul SMURD de la Constanța.

Potrivit prefectului, verificările urmăresc să stabilească dacă mai există și alte drone maritime sau dispozitive similare în apropierea Portului Constanța.

Picoiu a recomandat populației să respecte instrucțiunile transmise de instituțiile responsabile și să evite zona până la finalizarea operațiunilor.

„Momentan să asculte autoritățile și mesajul autorităților. Să se autoevacueze, tot în liniște”, a declarat prefectul.

O hală și o navă au fost avariate

În urma exploziei au fost înregistrate pagube materiale. „A fost afectată o hală și o navă”, a precizat prefectul.

Acesta a descris explozia drept una puternică, resimțită în mai multe zone ale municipiului Constanța. „A fost o explozie resimțită în tot municipiul Constanța”, a spus el.

Potrivit autorităților, situația este în prezent sub control, iar în perimetrul evacuat au rămas doar echipele implicate în intervenție și în cercetarea incidentului.

„Situația momentan este sub control”, a declarat prefectul.

Verificările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii exploziei.

Publicat
Din categoria Politic