Drona care a explodat la Constanța: Nicușor Dan este la fața locului și a convocat o ședință de urgență

Președintele României, Nicușor Dan, a ajuns la Constanța, unde, astăzi, 6 iunie, a convocat o ședință de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele maritime care au explodat vineri, 5 iunie, în Portul Constanța și în largul Mării Negre, precum și evaluării măsurilor necesare pentru consolidarea apărării și securității pe litoralul românesc.

La fața locului se află și șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad, ministrul Apărării, Radu Miruță, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurcă, șeful Statului Major al Armatei, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, șeful DSU, Raed Arafat, potrivit Digi24.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa care va avea loc la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică şi Observare (BREO) ”CALATIS” din Constanţa vor participa, de asemenea, și reprezentanţi ai principalelor instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

În cadrul reuniunii vor fi analizate circumstanţele incidentului, implicaţiile acestuia asupra securităţii naţionale şi regionale, precum şi măsurile necesare pentru întărirea capacităţilor de supraveghere, prevenire şi răspuns la ameninţările din zona Mării Negre. 

La finalul reuniunii, preşedintele Dan va susţine o declaraţie de presă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vineri, 5 iunie 2026, Nicușor Dan a declarat că incidentul produs în Portul Constanța a implicat patru drone marine ucrainene care au ieșit de sub control în urma unor acțiuni de război electronic atribuite Rusiei. Potrivit șefului statului, toate cele patru drone au explodat, una dintre ele în Portul Constanța, fără a provoca victime sau pagube semnificative.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, președintele Nicușor Dan a precizat că drona marină care a explodat în cursul dimineții în Portul Constanța făcea parte dintr-o operațiune militară desfășurată de Ucraina împotriva Federației Ruse.

Nicușor Dan confirmă: Patru drone marine ucrainene au scăpat de sub control și s-au autodetonat

Articolul Drona care a explodat la Constanța: Nicușor Dan este la fața locului și a convocat o ședință de urgență apare prima dată în Realitatea.md.