Consiliul Concurenței a transmis într-un comunicat că a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
„Decizia noastră nu a vizat reglementările sau politicile din sectorul bancar, ci se rezumă exclusiv la comportamentul băncilor în perioada fixingului ROBOR și este bazată, desigur, pe constatarea încălcării regulilor de concurență, nu a altor norme. Decizia de sancționare a fost luată în unanimitate de Plenul Consiliului Concurenței. Amplele dezbateri publice anterioare adoptării deciziei nu sunt uzuale și au generat confuzie, motiv pentru care sunt necesare clarificări”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Potrivit instituției, în perioada de fixing, cotațiile ferme ar trebui să fie independente, însă băncile și-ar fi coordonat comportamentul în funcție de cotațiile concurenților. Consiliul Concurenței arată că acest aspect este important mai ales în cazul maturităților pentru care volumul tranzacțiilor efective este redus, precum cele la 3, 6 și 12 luni.
Rezultatul procedurii de fixing este folosit la calculul dobânzilor pentru unele credite. Un nivel crescut al ROBOR poate fi favorabil creditorilor, dar afectează direct consumatorii și ceilalți debitori ale căror contracte sunt raportate la acest indice.
Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
- Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;
- BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;
- Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;
- Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei;
- ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei;
- Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;
- Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;
- CEC Bank SA: 332,98 milioane lei;
- UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;
- Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;
- Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.
Investigația a fost declanșată la sfârșitul anului 2022 și a parcurs toate procedurile de analiză și control, inclusiv etapa obligatorie de avizare prevăzută în cadrul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană, având în vedere constatarea încălcării TFUE.
Băncile au la dispoziție 60 de zile de la primirea motivării deciziei pentru a prezenta planuri de măsuri prin care să elimine practicile anticoncurențiale. Aceste planuri vor fi aprobate de Consiliul Concurenței.
ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare și influențează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice, dar și pentru persoanele fizice care au credite acordate înainte de 2019 și nu au cerut trecerea la IRCC.