Poliția a anunțat că a fost sesizată în noaptea de 7 spre 8 iunie, în jurul miezului nopții, de un locuitor al satului Lopatna din raionul Orhei, care a observat în extravilanul localității un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, care ulterior a explodat.
Potrivit oamenilor legii, la fața locului s-au deplasat imediat grupa operativă, serviciile specializate și echipele de intervenție. Zona a fost izolată, securizată și monitorizată conform procedurilor.
De asemenea, au intervenit specialiștii Secției tehnico-explozive și reprezentanții Direcției Situații Excepționale din Orhei pentru evaluarea riscurilor și efectuarea cercetărilor necesare. În urma verificărilor preliminare, autoritățile au constatat că nicio persoană nu a fost rănită.
În această dimineață, cercetările de specialitate au fost reluate, iar instituțiile responsabile continuă documentarea cazului și colaborează cu structurile naționale competente pentru a stabili toate circumstanțele.
Între timp, pe canalul de Telegram Expres European au fost publicate imagini video care, potrivit autorului postării, surprind momentul exploziei aparatului de zbor semnalat în apropierea satului Lopatna.
Autoritățile nu au confirmat deocamdată autenticitatea imaginilor și nici faptul că înregistrarea este legată de cazul investigat de Poliție.
Sursa video: Expres European / Telegram