
Guvernul va finanța 33 de proiecte locale prin programul „DAR 1+3″. Bugetul total este de 10 milioane de lei, iar cele mai multe inițiative vor beneficia de finanțări cuprinse între 200.000 și 348.000 de lei.
Fondurile vor fi distribuite către primării din întreaga țară, pentru implementarea unor inițiative în domenii precum infrastructura locală, eficiența energetică, educația, cultura, protecția mediului și serviciile comunale, informează IPN. Printre localitățile beneficiare se regăsesc Cimișlia, Logănești, Copceac, Văleni, Geamăna, Sipoteni, Costești, Telenești, Filipeni, Gangura și Vadul lui Isac.
Lucrările finanțate includ modernizarea drumurilor și trotuarelor, instalarea sistemelor fotovoltaice, renovarea instituțiilor de învățământ, dezvoltarea iluminatului public, amenajarea spațiilor de agrement și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În cadrul apelului lansat la începutul anului, au fost depuse 123 de dosare, din care au fost preselectate 113 proiecte. În final, 33 dintre ele au fost alese pentru finanțare.
Prin mecanismul de cofinanțare „DAR 1+3″, membrii diasporei sunt încurajați să participe activ la dezvoltarea comunităților din Moldova: Guvernul oferă o finanțare de cel mult 50%, autoritățile locale cel puțin 10%, la fel și diaspora, iar contribuția celorlalți donatori nu este limitată. Condiția este ca proiectele finanțate să valoreze cel puțin 400.000 de lei.
Articolul „Diaspora Acasă Reușește”: Guvernul finanțează 33 de proiecte cu buget de 10 milioane de lei apare prima dată în Realitatea.md.