Luni, 8 iunie, primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, împreună cu specialistul principal Nicolae Leșan, au efectuat o vizită de lucru la Primăria Anykščiai, Lituania. Aceștia s-au întâlnit cu primarul Kęstutis Tubis și consilierii locali.
Discuțiile s-au concentrat pe stabilirea unei relații de cooperare și înfrățire între Soroca și Anykščiai. Parteneriatele vizate vor permite accesarea în comun a fondurilor nerambursabile transfrontaliere și europene, precum și dezvoltarea de programe în domeniile educației, sănătății și turismului.
Reamintim că în perioada 6-8 iunie, la invitația primarului Kęstutis Tubis, primara Lilia Pilipețchi se află într-o vizită de lucru în Anykščiai, Lituania.