Procuratura municipiului Chișinău a anunțat condamnarea unui bărbat de 34 de ani, găsit vinovat de furt, atragerea minorilor în activitate criminală și deținere de droguri.
Potrivit probelor, la 24 aprilie 2025, inculpatul, împreună cu o persoană minoră, a determinat-o să pătrundă într-un automobil parcat în incinta unui centru comercial din capitală, pentru a sustrage bunuri aparținând altei persoane.
„Inculpatul a rămas de veghe în apropierea locului comiterii infracțiunii, în timp ce minorul a pătruns într-un automobil de model «Mitsubishi Colt», de unde au fost sustrase mai multe bunuri, inclusiv o șurubelniță electrică, un ferăstrău electric, un ciocan rotopercutor și o husă pentru chei, cauzând părții vătămate un prejudiciu material în valoare totală de 6 000 de lei”, se precizează în comunicat.
În august 2025, bărbatul a fost oprit de poliție în Chișinău și depistat în posesia unor substanțe stupefiante pentru consum propriu, fără scop de înstrăinare. Asupra lui a fost găsit un pachet tip „zip-lock” cu o substanță solidă albă, sub formă de praf și bulgări, identificată drept PVP, în cantitate de 0,567 grame.
Instanța a stabilit o pedeapsă definitivă de șapte ani de închisoare, prin cumul de pedepse, inclusiv partea neexecutată dintr-o sentință anterioară din 31 mai 2024. Pedeapsa va fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis.
În contextul vacanței de vară, Procuratura reamintește părinților și reprezentanților legali „importanța supravegherii copiilor și a monitorizării activităților acestora, pentru a preveni implicarea minorilor în comportamente antisociale sau activități care îi pot expune riscului de a deveni participanți la săvârșirea unor infracțiuni”.