
În cazul pacientului care a așteptat ore la Spitalul de Urgență consultația neurologului nu au existat abateri, a comunicat pentru Realitatea serviciul de presă al Ministerului Sănătății. Conform autorității, la nivelul instituției a fost efectuată o analiză internă a cazului, iar „datele clinice și operaționale nu au identificat elemente care să impună inițierea unei anchete de serviciu, întrucât acțiunile personalului medical s-au încadrat în protocoalele naționale și instituționale de triaj”.
Potrivit responsabililor, pe 19 mai, când s-a produs incidentul, un singur neurolog se afla în tura de gardă. Funcționarii de la Ministerul Sănătății precizează că numărul specialiștilor de profil care lucrează pe tură se stabilește în funcție de capacitatea instituțională și normativele naționale în vigoare, iar spitalul „analizează posibilitățile de suplimentare a resurselor în intervalele cu flux crescut”.
„Analiza internă a demonstrat că personalul medical a acționat în conformitate cu protocoalele de triaj. Nu au fost aplicate sancțiuni disciplinare, întrucât nu au fost identificate abateri profesionale. Întârzierea în consultul de specialitate a fost determinată de volumul excepțional de cazuri critice în acea tură.
Conform Procedurii Operaționale nr. 02/37/2025, timpul maxim recomandat de așteptare pentru pacienții încadrați în Codul Verde (Nivel 3 – urgent) este de până la 30 de minute pentru prima evaluare medicală. În situații de suprasolicitare – cum a fost ziua de 19 mai 2026 (280 de adresări, 52 de evaluări neurologice) – acești timpi pot fi depășiți, fără ca aceasta să constituie automat o abatere”, se arată în precizările Ministerului Sănătății.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Responsabilii au mai relatat pentru Realitatea că triajul și prioritizarea medicală s-au efectuat cu respectarea protocoalelor naționale.
„Înțelegem și regretăm disconfortul pacientului. În aceleași timp, recunoaştem că sistemul public de urgență operează sub presiune structurală și sunt necesare investiții suplimentare în resurse umane. Măsurile aflate în implementare includ: suplimentarea personalului de specialitate în turele de vârf, optimizarea circuitului pacienților și digitalizarea monitorizării timpilor de așteptare”, transmite autoritatea.
Oficialii din cadrul ministerului punctează că, potrivit protocoalelor existente, dacă un specialist de profil nu este disponibil în intervalul de timp când pacientul ajunge la spital, medicul urgentist de gardă îi evaluează starea, inițiază măsurile de stabilizare, asigură monitorizarea continuă și reevaluarea periodică, solicită consult prin telemedicină sau transfer la o altă unitate medicală, dacă starea persoanei impune asemenea măsură. Despre aceste circumstanțe este informat pacientul sau persoanele care îi sunt alături, iar doctorii obțin acordul scris privind așteptarea sau alternativele disponibile.
Recent, prezentatorul radio Vanya Luca a relatat pe rețelele de socializare că a așteptat opt ore la Institutul de Medicină Urgentă consultația neurologului. Într-un final, acesta a cerut rezultatele analizelor și a plecat, fără să fie investigat de specialist. După ce informația despre caz a devenit publică, ministrul Sănătății Emil Ceban a declarat jurnaliștilor că „pacienților le vine mult mai comod să cheme salvarea. Știu că dacă o să cheme salvarea, nu o să îi refuze nimeni și îi duce salvarea la instituțiile care au Unitate de Primiri Urgente. Inclusiv și Institutul de Medicină Urgentă. (…) Dar partea a doua a monedei este că aceste instituții sunt foarte mult aglomerate cu pacienți care nu necesită urgență”.
Articolul MS: În cazul pacientului care a stat 8 ore la urgență și a plecat fără consultație, nu s-au încălcat protocoalele apare prima dată în Realitatea.md.