Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Carolina Perebinos, a participat la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurată la Sofia, Republica Bulgaria. Evenimentul a avut ca temă „Un reper comun pentru o regiune stabilă, sigură și durabilă – 30 de ani de asumare regională și aspirație europeană” și a marcat cea de-a 30-a aniversare a SEECP.
SEECP a fost lansat în 1996 prin adoptarea Declarației de la Sofia și s-a consolidat în timp drept principalul format de dialog politic și cooperare regională în Europa de Sud-Est.
În cadrul intervenției sale, Carolina Perebinos a subliniat contribuția SEECP la promovarea stabilității, încrederii și cooperării regionale. „În contextul actual marcat de provocări complexe de securitate, solidaritatea și unitatea regională reprezintă mai mult decât un obiectiv politic – constituie o necesitate strategică”, a spus oficialul moldovean.
Secretarul de stat a reiterat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și a evidențiat impactul războiului de agresiune al Federației Ruse asupra securității și stabilității întregii regiuni. „Este importantă consolidarea rezilienței statelor din regiune, combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării, precum și aprofundarea cooperării în domenii cheie precum securitatea, energia și conectivitatea”, a adăugat Carolina Perebinos.
De asemenea, a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova față de integrarea europeană și implementarea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană, menționând beneficiile concrete pe care acest parcurs le aduce deja cetățenilor.
Participanții la reuniune au adoptat documentele finale ale Președinției bulgare a SEECP, care reconfirmă sprijinul pentru integrarea europeană a statelor din regiune, consolidarea conectivității, dezvoltarea economică durabilă, creșterea rezilienței în fața amenințărilor hibride și aprofundarea cooperării regionale.
La final, Carolina Perebinos a exprimat aprecierea pentru activitatea Președinției bulgare a SEECP și a salutat preluarea viitoarei Președinții a Procesului de către România, reafirmând disponibilitatea Republicii Moldova de a contribui activ la promovarea obiectivelor comune ale regiunii.