Ucraina își majorează cheltuielile pentru apărare și securitate cu 1,56 trilioane de hrivne (34,6 miliarde de dolari), ceea ce duce totalul pentru 2026 la un nivel record de 4,4 trilioane de hrivne (97,6 miliarde de dolari), a anunțat premierul Iulia Svyrydenko, scrie Kyiv Post.
Ea a transmis mulțumiri parlamentului pentru susținerea modificărilor la bugetul de stat, precizând că acestea vor permite alocarea de resurse suplimentare pentru Forțele de Apărare.
„Ucraina continuă să se concentreze pe creșterea capacităților defensive”, a scris Svyrydenko pe X.
Ukraine continues to focus on increasing defensive capabilities, now raising the budget for defense and security by 1.56 trillion UAH (€30 billion).
Thank you to the members of parliament for supporting the amendments to the State Budget for 2026. This decision will allow us to…
— Yulia Svyrydenko (@Svyrydenko_Y) June 10, 2026
În urma acestor schimbări, bugetul total pentru securitate și apărare ajunge la 4,4 trilioane de hrivne (97,6 miliarde de dolari).
Din această sumă, 2,3 trilioane de hrivne (51 miliarde de dolari) sunt destinate achiziției de arme și echipamente militare, iar peste 1,45 trilioane de hrivne (32,2 miliarde de dolari) merg către plata și sprijinul personalului militar.
Tot premierul a explicat că aceste fonduri suplimentare sunt posibile datorită sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană, în valoare totală de 90 de miliarde de euro (103,9 miliarde de dolari), precum și altor programe de ajutor.
Potrivit ei, Ucraina ar urma să primească 45 de miliarde de euro (51,9 miliarde de dolari) în acest an. Din această sumă, 31,8 miliarde de euro (36,7 miliarde de dolari) vor susține capacitatea de apărare, iar 13,2 miliarde de euro (15,2 miliarde de dolari) vor fi folosiți pentru acoperirea deficitului bugetar și sprijin financiar.