România a primit notificarea oficială care atestă că trebuie să plătească peste 3,4 miliarde de lei către compania Pfizer, după ce a pierdut în primă instanță procesul vaccinurilor COVID-19 cu compania farmaceutică. Anunțul a fost făcut joi, 11 iunie, de ministrul Sănătății, Cseke Attila. Guvernul, prin intermediul miniștrilor de Finanțe și al Sănătății, încearcă să găsească formule în așa fel încât această sumă, care reprezintă 0,2% din PIB, să nu fie plătită într-o singură tranșă, după cum a subliniat și Alexandru Nazare într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi24.
A venit nota de plată în procesul vaccinurilor COVID-19 de la Pfizer. Miniștrii Cseke și Nazare explică ce soluții există