Republica Moldova își regândește abordarea privind soluționarea conflictului transnistrean, iar formatul internațional de negocieri „5+2” nu mai este considerat un instrument eficient pentru avansarea procesului de reintegrare. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un interviu pentru „ВОТ ТАК MOLDOVA” în care a prezentat noua viziune a Chișinăului asupra dosarului transnistrean.