Nu se poate ajunge la un acord privind următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene din acest an fără un acord privind noile taxe, a declarat António Costa, președintele Consiliului European, potrivit Euractiv.
Mesajul a apărut într-o scrisoare oficială adresată celor 27 de lideri ai UE, care se vor reuni la Bruxelles pe 18 și 19 iunie pentru a continua negocierile privind viitorul buget al Uniunii, estimat la aproape 2.000 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani.
„Ar trebui să ne concentrăm discuția asupra elementelor cheie pentru a facilita un acord până la sfârșitul anului. Aceasta include realizarea de progrese în ceea ce privește noile resurse proprii, care vor fi decisive pentru a ne potrivi ambițiile cu mijloacele necesare.”, a scris Costa în scrisoarea din data de 10 iunie.
Noile surse de venit, cunoscute în limbajul instituțiilor europene drept „resurse proprii”, reprezintă unul dintre cele mai sensibile puncte ale negocierilor.
Propunerea Comisiei Europene a stârnit deja critici din partea susținătorilor cheltuielilor tradiționale ale Uniunii Europene.
Planul Executivului european prevede colectarea a aproximativ 58 de miliarde de euro anual prin modificarea unor venituri vamale și taxe ecologice, dar și prin introducerea unor taxe noi, inclusiv pe tutun, deșeuri electronice și corporații.
Cu toate acestea, negocierile au avut loc într-un ritm destul de lent, iar liderii europeni au cerut Comisiei să analizeze și propunerile noi oferite de Parlamentul European.
Propunerile oferite de Parlamentul European
Printre acestea se numără o taxă digitală aplicată jocurilor de noroc online și activelor cripto. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, această măsură ar putea aduce la bugetul UE aproximativ 13 miliarde de euro anual.
Statele membre rămân însă împărțite. Franța a transmis că nu este dispusă să accepte viitorul buget european fără introducerea unor noi taxe importante.
La polul opus se află țări precum Suedia și Germania, considerate parte a grupului statelor „frugale”, care se opun extinderii acestor surse de finanțare.
În tot acest demers, António Costa încearcă să accelereze negocierile cu toate țările.
În 2027, mai multe state membre, inclusiv Franța, Spania și Polonia, vor organiza alegeri naționale, iar oficialii europeni se tem că tema contribuțiilor la bugetul UE ar putea deveni un subiect de dezbatere în campaniile electorale.
În același timp, Irlanda, care va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pe 1 iulie, nu și-a asumat finalizarea negocierilor privind bugetul în timpul mandatului său de șase luni.
„De asemenea, vom căuta să asigurăm o bază solidă pentru activitatea viitoare a Uniunii prin negocierea următorului buget pe termen lung al UE”, a declarat miercuri prim-ministrul Micháel Martin.
Summitul european din iunie
Pe lângă negocierile privind bugetul european, în cadrul summitul din 18-19 iunie se vor aborda și alte teme importante pentru Uniunea Europeană.
Liderii europeni vor dezbate răspunsul UE la presiunile economice venite din partea Chinei, procesul de extindere a Uniunii, migrația, situația din Orientul Mijlociu și măsurile de combatere a traficului de droguri.
La reuniune va participa și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care se va adresa liderilor europeni în cadrul summitului și va vorbi despre situația problematică de acum din Ucraina.