
Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu președinta Republicii Slovenia, Nataša Pirc Musar, la Sofia. Discuțiile s-au axat pe sprijinul Sloveniei pentru parcursul european al Republicii Moldova și pe consolidarea cooperării dintre cele două state.
Șeful Executivului a apreciat rolul activ al Sloveniei în dezvoltarea relațiilor bilaterale și a mulțumit autorităților de la Ljubljana pentru susținerea constantă acordată Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Totodată, prim-ministrul a subliniat importanța valorificării experienței Sloveniei, stat membru al Uniunii Europene din 1 mai 2004, în domeniul negocierilor de aderare, consolidării instituționale și alinierii la standardele europene.
Alexandru Munteanu și-a reiterat interesul pentru continuarea schimbului de expertiză în domeniul integrării europene între instituțiile de profil ale celor două state.
De asemenea, a fost apreciată asistența oferită de Slovenia prin proiecte de dezvoltare în domenii precum agricultura, susținerea antreprenoriatului și protecția mediului. Părțile au discutat despre avansarea cooperării în domeniul turismului, precum și despre dezvoltarea cadrului juridic bilateral în domenii precum migrația, securitatea socială și cultura.
Prim-ministrul Munteanu a subliniat angajamentul ferm al Guvernului de a continua reformele și de a avansa pe calea integrării europene. La rândul său, președinta Nataša Pirc Musar a reconfirmat sprijinul Republicii Slovenia pentru agenda europeană a Republicii Moldova și pentru extinderea cooperării bilaterale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu omologul său sârb, Djuro Macut, și au discutat despre oportunitățile de consolidare a cooperării dintre Republica Moldova și Serbia.
Totodată, Alexandru Munteanu a participat la Summitul dedicat marcării a 30 de ani de la lansarea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia.
Articolul Premierul Munteanu a discutat la Sofia cu președinta Sloveniei despre parcursul european al Moldovei apare prima dată în Realitatea.md.