Această reformă elimină blocajele birocratice și lipsa organismelor de control care, până acum, au împiedicat mulți producători să utilizeze denumiri protejate, precum „DOP Brânză de Popeasca” sau „IGP Dulceață din petale de trandafir Călărași”. Adoptarea noilor prevederi pune capăt perioadei în care producătorii, deși dețineau drepturi legale, nu le puteau valorifica practic pe piață din cauza deficiențelor de reglementare.
Noutatea fundamentală a legii este recunoașterea oficială a grupurilor de producători, care devin principalii actori în gestionarea și protejarea activelor colective. Aceștia vor avea acum autoritatea juridică de a monitoriza respectarea caietelor de sarcini, de a combate contrafacerea și de a promova produsele sub sigla calității, fără a mai depinde exclusiv de intervențiile statului. Pentru a impulsiona înregistrarea noilor denumiri, legea introduce „declarația pe proprie răspundere” pentru micii producători artizanali și industriali, o măsură ce simplifică radical birocrația. Totodată, instituirea unei Comisii de examinare a opozițiilor va permite soluționarea rapidă a disputelor, evitând blocajele juridice prelungite.
Dincolo de aspectele administrative, legea introduce standarde de sustenabilitate, obligând producătorii să integreze practici ecologice și etice în procesele lor, un criteriu esențial pentru accesul pe piața Uniunii Europene.
Documentul va intra în vigoare la 2 aprilie 2027.
The post Produsele tradiționale din Moldova, mai bine protejate: Parlamentul a adoptat o nouă lege aliniată standardelor europene appeared first on logos-pres.md.